Cautam copywriter prietenos, cu 2-3 ani de experienta, cu un portofoliu convingator de BTL (sau cel putin o pasiune la fel de convingatoare).
Asteptam pe adresa iulia.sirbu@roddia.ro: CV, portofoliu, un articol prin care candidatul s-ar prezenta pe blogul Roddia in cazul in care ar castiga job-ul (text + foto), si un concept de eveniment prin care i-am sarbatori B2C venirea la Roddia, daca am avea buget nelimitat :).
Conceptul trebuie sustinut prin cateva idei de activari, si o idée de key visual (desenat sau doar povestit). Succes! :)
joi, 26 ianuarie 2012
vineri, 20 ianuarie 2012
marți, 17 ianuarie 2012
Despre SMURD
Am urmarit cu interes, mersul lucrurilor, cred ca singurul lucru relevant, este acesta:
My way home
Astazi am ajuns in Bucuresti, unul mult mai insorit si mai calduros decat ma asteptam. Si da, e acasa, si mi-a fost dor.
In general, ultima zi de vacanta si drumul inapoi (in cazul nostru unul luuunnng) sunt doar o etapa de tranzitie, din vacanta acasa, in care doar zborurile la timp, bagajele care ajung unde trebuie si task-urile ce te asteapta deja acasa, preiau controlul.
De data asta, a fost altfel, ultima dimineata in Sri Lanka e si ultima amintire a vacantei mele, pe care imi doresc sa o pastrez exact asa, a fost dimineata la 5, cand gazdele ne-au batut in geam sa intrebe "omlette and coffee, or tea?" cu un mare zambet de parca a se trezi la 4 sa ne prepare micul dejun e cel mai normal lucru din lume.
Si aceasta ora, pe terasa inca in intuneric, savurand cafeaua, si mancand omleta srilankeza (incredibil de iute), cu cele doua gazde sporovaind vesele intre ele, cu rugaciunea din moschee pe fundal, apoi cu cea catolica (nu stiam ca exista si varianta crestina a rugaciunii din varf de biserica transmisa prin megafon), a fost ultima ora din Sri Lanka, perfect armonizata cu tot restul vacantei mele.
Am recitit acum cateva zile, impresiile lui Alex despre aceasta tara. Si mi se pare ca a surprins atat de bine ce inseamna Sri Lanka: http://notrails.info/My_Wandering/Entries/2011/1/12_East_by_North-East_(Sri_Lanka).html
Enjoy.
In general, ultima zi de vacanta si drumul inapoi (in cazul nostru unul luuunnng) sunt doar o etapa de tranzitie, din vacanta acasa, in care doar zborurile la timp, bagajele care ajung unde trebuie si task-urile ce te asteapta deja acasa, preiau controlul.
De data asta, a fost altfel, ultima dimineata in Sri Lanka e si ultima amintire a vacantei mele, pe care imi doresc sa o pastrez exact asa, a fost dimineata la 5, cand gazdele ne-au batut in geam sa intrebe "omlette and coffee, or tea?" cu un mare zambet de parca a se trezi la 4 sa ne prepare micul dejun e cel mai normal lucru din lume.
Si aceasta ora, pe terasa inca in intuneric, savurand cafeaua, si mancand omleta srilankeza (incredibil de iute), cu cele doua gazde sporovaind vesele intre ele, cu rugaciunea din moschee pe fundal, apoi cu cea catolica (nu stiam ca exista si varianta crestina a rugaciunii din varf de biserica transmisa prin megafon), a fost ultima ora din Sri Lanka, perfect armonizata cu tot restul vacantei mele.
Am recitit acum cateva zile, impresiile lui Alex despre aceasta tara. Si mi se pare ca a surprins atat de bine ce inseamna Sri Lanka: http://notrails.info/My_Wandering/Entries/2011/1/12_East_by_North-East_(Sri_Lanka).html
Enjoy.
vineri, 13 ianuarie 2012
Carti de vacanta (si nu numai)
Am ales pentru aceasta vacanta un cocktail literar, cumva din teama ca nu cumva sa nu-mi placa o carte si sa n-am ce citi, dar cum mi-au placut toate, vi le recomand calduros, indiferent in ce context le veti citi:
Henry Miller - Colosul din Maroussi. E un jurnal de calatorie in Grecia, care se pare ca nu s-a schimbat prea mult din 1939 cand aceasta carte a fost scrisa. Sau cel putin, aceasta este impresia mea.
Elif Shafak - Cele patruzeci de legi ale iubirii. O carte frumoasa despre dervisii dansatori, despre sufisti si o introducere intr-o lume mistica islamica despre care stim prea putin. O poveste extrem de frumoasa.
Jonathan Franzen - Libertate. E prima carte pe care o citesc de acest autor (de altfel primita in dar) si mi-a placut foarte mult. Cum sunt destul de la inceput cu literatura americana, imi pare asemanator cu John Steinbeck ca tematica, dar categoric interesant.
Henry Miller - Plexus. E cea de-a doua carte din trilogia Rastignirea trandafirie, si mi-a placut la fel de mult ca prima (Sexus), dar clar e altceva ca evolutie si tematica. Loved it!
Herta Muller - Leaganul respiratiei. E wow, am povestea reala a vietii sasilor in lagarele rusesti, dupa 1949. E o lectie istorica si o poveste grea de viata, asa cum cred eu ca sunt toate cartile Hertei Muller.
Cele de business sunt in progress asa ca revin cu un post separat.
Sa aveti un weekend fantastic.
luni, 9 ianuarie 2012
My Sri Lanka-Unawatuna
Marea e ca o supa calda, clara, cu alge, pestisori exotici si dopuri de plastic. Stam in Unawatuna, o statiune pe litoralul sudic, la oceanul Indian.
Just some travel thoughts.
Pozele nu au nici o sansa sa surprinda frumusetea naturala a acestui loc, parca desprins dintr-o carte postala. Soarele arde chiar si la umbra, chiar si cand e innorat, evident asa se explica ca m-am ars cu toata crema cu protectie 50!
Ploua din cand in cand, in rafale calde, torentiale, pornite din senin, asa cum iti imaginezi ca ar trebui sa fie o ploaie tropicala. Si cand ploua cade curentul. De fapt curentul cade si fara ploaie.
Ne-a prins o astfel de ploaie pe drum, nu ne-am grabit ci ne-am continuat linistiti drumul leoarca fiind, in 
amuzamentul localnicilor aciuiti pe la terase. Mi-am dat seama ca nu am mai mers prin ploaie de cand eram copil.
amuzamentul localnicilor aciuiti pe la terase. Mi-am dat seama ca nu am mai mers prin ploaie de cand eram copil.Desi cea mai turistica zona din Sri Lanka, Unawatuna e departe de alte locuri pe care le-am vazut, similare ca tip, turism, etc. Sunt putine hoteluri/pensiuni, nici un club de noapte, cateva baruri pe plaja si restaurante. Abunda insa in cursuri de yoga, tratamente ayurveda si masaje si lectii de gatit. Imi place.
Imi mai place: ca am citit 5 carti in c
ele 5 zile de cand suntem aici, ceaiul ceylonez, cultivat in centrul tarii in Nuwara Elia e genial, la fel fructele de mare, lassie un fel de shake de fructe facut cu iaurt. Nu am vazut inca balenele.
ele 5 zile de cand suntem aici, ceaiul ceylonez, cultivat in centrul tarii in Nuwara Elia e genial, la fel fructele de mare, lassie un fel de shake de fructe facut cu iaurt. Nu am vazut inca balenele. Nu-mi place: poluarea cu plastic si pare ca nu exista un sistem de colectare a gunoiului national (ci doar in zonele turistice). Foarte trist.
Dimineata mi-am baut cafeaua cu o doamna din Zurich. Mi-a placut ca era singura in vacanta, admir oamenii care au curajul de a pleca peste mari si tari, in special femeile singure. Dupa schimbul de impresii despre Sri Lanka si alte tari din zona, m-a intrebat serios "chiar esti romanca sau doar locuiesti acolo?". Pe-asta nu am mai auzit-o!!! Mi- a explicat repede ca par prea alba si vorbesc prea bine engleza pentru o romanca. Sunt prea relaxata sa ma enervez si ii spun ca probabil confunda Romania cu o alta tara, o lamuresc ca suntem toti albi. Evident nu a fost niciodata in Romania, se risca din politete sa zica ca va merge in vacanta totusi. :))). Daca ma intreba si daca e o tara sigura, era pachetul complet.
Just some travel thoughts.
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
Sindromul omului alb
Lucrez de foarte multi ani in relatiile cu publicul si am avut ocazia sa o fac din multiple perspective, extrem de educative. Am devenit atenta la gesturi, reactii, si observ.
Romanii acum 20 de ani erau mandrii, pompati noi toti de educatia comunista cu tente nationaliste: noi n-am mancat bataie niciodata de la turci si multe altele.
Apoi am devenit cred eu complexati in lumea civilizata de multele "aventuri" ale conationalilor nostrii in special in Europa. In acest context imi amintesc reactia unor persoane in Egipt, cand iata, fata de acei oameni (eram undeva in Sudul Egiptului intr-o zona rurala), simteau bucuria de a fi superiori, de a se simti bine fiind romani in fata unor amarati.
Nu e un sindrom exclusiv romanesc. Din alte motive, poate doar din inferioritate, acelasi comportament il au toti esteuropenii. Dar aici, in acest colt de lume, l-am vazut extins la nivelul intregii rase albe.
In S-E Asiei oamenii sunt saraci. Dar nu se definesc prin saracie sau bani. Sunt si astea clar importante, dar exista o filozofie mai ampla care cred eu tine foarte mult de budism.
Peste tot unde am fost pana acum, am simtit aceasta ospitalitate, modestie, disponibilitate de a servi care cred ca face parte din fibra acestor popoare. Singura exceptie a fost Vietnamul unde clar, dau vina pe comunism pentru lipsa acestei, sa-i spunem amabilitati asiatice.
Si suntem noi, albii, fara nici un dram de complex rasial (si nici nu cred ca vreunul din noi chiar poate intelege ce inseamna asta) o parte aclimatizati (oameni cu business-uri in zona, care au ales sa-si petreaca batranetea aici, burlaci ratati europeni si altii, etc), o parte turisti, aterizati pentru 2-3 saptamani in vacanta la soare. Cu totii, au acest stil de superioritate, acutizat de comportamentul local serviabil, de divergentele sociale si financiare. Extrem de trist.
Am urmarit in Kandy la cina de revelion, dar nu numai cu aceasta ocazie, ifosele europene de superioritate, deranjate de lipsa de fluenta in engleza a unui chelner, de intarzierea unei beri comandate, etc. Chiar si comportamentul pozitiv, amabil european are aceasta nota de superioritate de casta, ascunsa. Si m-a frapat aceasta "ingustime" de perceptii si intelegere a ceea ce noi credem ca e civilizat. Cat de sec si anost e sistemul nostru de valori, cat de troglodit cred ca este omul alb.
M-am simtit asa ciudat la coada la un magazin de colt de strada, asteptand sa cumpar un pachet de tigari cand toata lumea s-a dat la o parte sa ma lase sa fiu prima la rand. Am insistat sa astept, toti, zambeau larg si nu m-au lasat. Am inteles ca era gestul de gentilete al lor, cei de acasa aici fata de un oaspete.
Asta seara, am urmarit pe plaja, fiind weekend, distractia naturala, libera a sri lankezilor in Unawatuna. Adulti si copii faceau baie in mare cu bucurie, se jucau, cantau, mancau, socializau liberi de orice fel de inhibitii. Mi s-a parut asa o priveliste naturala, poate primitiva, dar categoric autentica.
Cineva spunea ca odata cu nivelul de trai am pierdut notiunea de viata in sensul real al cuvantului. Ca o data cu sistemul social am castigat siguranta ca grup dar am pierdut ca indivizi.
Vorbesc de acea joie de vivre, de a fi treaz, cu simturile alerte, in relatie normala cu mediul inconjurator, cu natura, cu pamantul, cu tot.
just some late night thoughts
Romanii acum 20 de ani erau mandrii, pompati noi toti de educatia comunista cu tente nationaliste: noi n-am mancat bataie niciodata de la turci si multe altele.
Apoi am devenit cred eu complexati in lumea civilizata de multele "aventuri" ale conationalilor nostrii in special in Europa. In acest context imi amintesc reactia unor persoane in Egipt, cand iata, fata de acei oameni (eram undeva in Sudul Egiptului intr-o zona rurala), simteau bucuria de a fi superiori, de a se simti bine fiind romani in fata unor amarati.
Nu e un sindrom exclusiv romanesc. Din alte motive, poate doar din inferioritate, acelasi comportament il au toti esteuropenii. Dar aici, in acest colt de lume, l-am vazut extins la nivelul intregii rase albe.
In S-E Asiei oamenii sunt saraci. Dar nu se definesc prin saracie sau bani. Sunt si astea clar importante, dar exista o filozofie mai ampla care cred eu tine foarte mult de budism.
Peste tot unde am fost pana acum, am simtit aceasta ospitalitate, modestie, disponibilitate de a servi care cred ca face parte din fibra acestor popoare. Singura exceptie a fost Vietnamul unde clar, dau vina pe comunism pentru lipsa acestei, sa-i spunem amabilitati asiatice.
Si suntem noi, albii, fara nici un dram de complex rasial (si nici nu cred ca vreunul din noi chiar poate intelege ce inseamna asta) o parte aclimatizati (oameni cu business-uri in zona, care au ales sa-si petreaca batranetea aici, burlaci ratati europeni si altii, etc), o parte turisti, aterizati pentru 2-3 saptamani in vacanta la soare. Cu totii, au acest stil de superioritate, acutizat de comportamentul local serviabil, de divergentele sociale si financiare. Extrem de trist.
Am urmarit in Kandy la cina de revelion, dar nu numai cu aceasta ocazie, ifosele europene de superioritate, deranjate de lipsa de fluenta in engleza a unui chelner, de intarzierea unei beri comandate, etc. Chiar si comportamentul pozitiv, amabil european are aceasta nota de superioritate de casta, ascunsa. Si m-a frapat aceasta "ingustime" de perceptii si intelegere a ceea ce noi credem ca e civilizat. Cat de sec si anost e sistemul nostru de valori, cat de troglodit cred ca este omul alb.
M-am simtit asa ciudat la coada la un magazin de colt de strada, asteptand sa cumpar un pachet de tigari cand toata lumea s-a dat la o parte sa ma lase sa fiu prima la rand. Am insistat sa astept, toti, zambeau larg si nu m-au lasat. Am inteles ca era gestul de gentilete al lor, cei de acasa aici fata de un oaspete.
Asta seara, am urmarit pe plaja, fiind weekend, distractia naturala, libera a sri lankezilor in Unawatuna. Adulti si copii faceau baie in mare cu bucurie, se jucau, cantau, mancau, socializau liberi de orice fel de inhibitii. Mi s-a parut asa o priveliste naturala, poate primitiva, dar categoric autentica.
Cineva spunea ca odata cu nivelul de trai am pierdut notiunea de viata in sensul real al cuvantului. Ca o data cu sistemul social am castigat siguranta ca grup dar am pierdut ca indivizi.
Vorbesc de acea joie de vivre, de a fi treaz, cu simturile alerte, in relatie normala cu mediul inconjurator, cu natura, cu pamantul, cu tot.
just some late night thoughts
My Sri Lanka - part 2
Toti vor sa afle de unde suntem. Romania, nu e pe harta lor, zambesc larg a recunoastere cand mentionam "in Europe" :). Uneori pentru localizare ne intreaba daca langa Rusia sau langa Polonia.Nici nu ne-am intersectat pana acum cu alti romani, ceea ce nu ma mira. De Romania si de romani insa se pare ca stie foarte bine cuplul de germani care detin pensiunea unde stam. Si well, au zambit rece si politicos si ne-au spus: "a very beautiful country, but with many other problems".
Am fost intrebata daca Sri Lanka este o tara ieftina. Este cred in aceasi masura ca toate celelalte tari din regiune. Exista evident resorturi si hoteluri de 400 euro/camera/noapte si exista pensiuni unde platesti 20-30 usd/camera/noapte.
Poti opta sa mergi cu o masina inchiriata intre Unawatuna si Colombo care costa 75 usd/way de exemplu, sau poti opta sa mergi cu autobuzul de linie care te costa 2 usd/way pe aceasi ruta.
Tara este saraca si natural preturile sunt mici in cele mai multe situatii, infim de mici. Si firesc exista zone mai scumpe, cum sunt statiunile de pe litoralul sudic si care din pacate par a fi in proces de viciere comerciala (pe care o asociez eu cu multii bani care se cheltuie aici).
Tot in Sud a fost in 2004 celebrul si devastatorul tsunami. Nu se mai vede nici o urma, e fabuloasa viteza cu care au reconstruit si au adus totul pe fagasul normal. Dar tsunami-ul este deseori mentionat in discutii, ca o umbra dureroasa.
Ce e foarte colorat in viata de zi cu zi sunt maimutele peste tot. In jurul templelor, in gradini, in palmierii de pe marginea drumului. Si evident sunt tupeiste si hoate :). Pe cat de incantati sunt turistii de aparitia lor, pe atat de agasati par localnicii (care le alunga cu pocnitori). Cum avem noi pisici si catei pe strada ei au maimute, caini si cocosi.
Un mare bonus sunt fructele, enorme, ciudate, delicioase, unele de care nu am auzit niciodata. Cumpar la intamplare de curiozitate si uneori constat ca nu stiu sa le desfac sau ce anume din acel fruct se mananca :).
Ceea ce nu-mi place deloc sunt tantarii, multi, infometati peste tot. Cele 2 tuburi de Autan s-au dus de mult!!!
Am scris deja ca oamenii sunt minunati, nu?
Just some thoughts.
Scris 05.01.2011
vineri, 6 ianuarie 2012
My Sri Lanka - part 1
Am ajuns tarziu in noapte, obositi, dupa aproape 30 de ore pe drum. Dar acel "ceva", specific aeroporturilor din S-E Asiei, ne-a revigorat si ne-a transpus instant in vacanta. Nu stiu daca e vorba de miros, de aerul umed, de agitatie sau de culoarea locala, dar aceasi senzatie am avut in Tailanda, in Singapore sau in Filipine, un mood de aeroport de vacanta.
Am ales pentru prima noapte ceea ce toate ghidurile indica: Nagombo si da, dupa zboruri long haul chiar face bine ca hotelul tau sa fie cat mai aproape de aeroport. Si a fost un welcome cald si funky, fiind singurul cuplu heterosexual intr-o "oaza" cum se exprima Gomez proprietarul, destinat minoritatilor. Foarte fresh si cool inceput de vacanta!
A doua zi am plecat spre nord, catre Anuradhapura, unul din cele 4 orase antice din Sri Lanka. Drumul pe harta de 130 km s-a dovedit unul de 7 ore lungi, initial amuzante si apoi obositoare cu autobuzul de linie. Dupa aceasta zi am concluzionat ca: a) n-o sa ma mai plang de claxoane in traficul din Bucuresti si b) si nici de drumuri n-o sa ma mai plang o vreme (ei macar au ca scuza 20 de ani de razboi civil).
Dar ce a fost extraordinar in aceasta luuunga zi pe drum, cat si in cele care au urmat, calatorind ca cei mai simpli dintre srilankezi a fost contactul cu ei toti, multi, incredibil de saraci, de pozitivi si calzi. Am avut revelatia ca saracia nu e o scuza pentru pierderea valorilor umane, ci din contra.
Si nu ma refer la interactiunea doar cu noi, turistii albi si foarte exotici pentru ei (toata lumea ne zambea intr-una), ci ma refer la gesturile simple dintre ei.
Dau un exemplu, bunicului urcat in autobuzul ful cu doua nepotele, li s-a facut loc instant pe mai multe randuri (nefiind nici un loc liber), calatorul in varsta care vazand ca avem probleme cu bagajul care sarea de colo colo la curbe s-a oferit sa-l tina intre picioare si sa aiba grija de el, soferul de autobuz caruia i-am oferit o tigara a tinut sa-mi ofere si el bomboane,.... si pot sa enumar exemple pana maine....
Am mancat in cele mai putin pretentioase locuri, am vizitat orase in care nu am dat peste nici un picior de turist, am schimbat 10 autobuze de linie, am stat in pensiuni familiale, am asteptat in statii de autobuz care stateau sa cada pe noi de vechi si paraginite, am mers cu zeci de tuk-tuk-uri si am interactionat pana acum cu sute de localnici si am acest sentiment de bine, de caldura umana, de simplitate si curatenie. De la experienta simpla de a cumpara doua mere la a negocia pretul unui tuk tuk, oamenii au aceasta bunavointa nativa, onesta, simpla. O proactivitate de a-i ajuta pe ceilalti pe care am intalnit-o doar in Tailanda pana acum.
Inteleg acum aprecierile lui Alex pentru aceasta tara (si nu numai), e vorba de simplitate, de modestie si onestitate in formele lor native, asa cum cred ca le-am avut si noi candva.
Scris 01 ianuarie 2012
Am ales pentru prima noapte ceea ce toate ghidurile indica: Nagombo si da, dupa zboruri long haul chiar face bine ca hotelul tau sa fie cat mai aproape de aeroport. Si a fost un welcome cald si funky, fiind singurul cuplu heterosexual intr-o "oaza" cum se exprima Gomez proprietarul, destinat minoritatilor. Foarte fresh si cool inceput de vacanta!
A doua zi am plecat spre nord, catre Anuradhapura, unul din cele 4 orase antice din Sri Lanka. Drumul pe harta de 130 km s-a dovedit unul de 7 ore lungi, initial amuzante si apoi obositoare cu autobuzul de linie. Dupa aceasta zi am concluzionat ca: a) n-o sa ma mai plang de claxoane in traficul din Bucuresti si b) si nici de drumuri n-o sa ma mai plang o vreme (ei macar au ca scuza 20 de ani de razboi civil).Dar ce a fost extraordinar in aceasta luuunga zi pe drum, cat si in cele care au urmat, calatorind ca cei mai simpli dintre srilankezi a fost contactul cu ei toti, multi, incredibil de saraci, de pozitivi si calzi. Am avut revelatia ca saracia nu e o scuza pentru pierderea valorilor umane, ci din contra.
Si nu ma refer la interactiunea doar cu noi, turistii albi si foarte exotici pentru ei (toata lumea ne zambea intr-una), ci ma refer la gesturile simple dintre ei.
Dau un exemplu, bunicului urcat in autobuzul ful cu doua nepotele, li s-a facut loc instant pe mai multe randuri (nefiind nici un loc liber), calatorul in varsta care vazand ca avem probleme cu bagajul care sarea de colo colo la curbe s-a oferit sa-l tina intre picioare si sa aiba grija de el, soferul de autobuz caruia i-am oferit o tigara a tinut sa-mi ofere si el bomboane,.... si pot sa enumar exemple pana maine....
Am mancat in cele mai putin pretentioase locuri, am vizitat orase in care nu am dat peste nici un picior de turist, am schimbat 10 autobuze de linie, am stat in pensiuni familiale, am asteptat in statii de autobuz care stateau sa cada pe noi de vechi si paraginite, am mers cu zeci de tuk-tuk-uri si am interactionat pana acum cu sute de localnici si am acest sentiment de bine, de caldura umana, de simplitate si curatenie. De la experienta simpla de a cumpara doua mere la a negocia pretul unui tuk tuk, oamenii au aceasta bunavointa nativa, onesta, simpla. O proactivitate de a-i ajuta pe ceilalti pe care am intalnit-o doar in Tailanda pana acum.Inteleg acum aprecierile lui Alex pentru aceasta tara (si nu numai), e vorba de simplitate, de modestie si onestitate in formele lor native, asa cum cred ca le-am avut si noi candva.
Scris 01 ianuarie 2012
joi, 5 ianuarie 2012
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
